Gândirea este un proces mental de reflectare indirectă și generalizată a realității obiective de către psihic. Gândirea diferă de toate celelalte procese cognitive prin aceea că subiectiv sau obiectiv cunoașterea nouă devine rezultatul său.
Izolarea gândirii ca proces mental separat este foarte condiționată - pătrunde în toate celelalte procese cognitive: percepție, atenție, memorie. Dar dacă toate celelalte procese sunt asociate cu reflectarea senzorială a obiectelor și fenomenelor realității, atunci gândirea dezvăluie legături între ele, care nu sunt date în percepția senzorială directă. Rezultatul percepției senzoriale este o imagine corelată cu un obiect specific, rezultatul gândirii este un concept, o reflectare generalizată a unei categorii întregi de obiecte.
Există diferite niveluri de gândire. Nivel elementar - gândire practică, subdivizată în vizual-eficient și vizual-figurativ. Gândirea vizual-eficientă se caracterizează prin soluționarea sarcinilor mentale în procesul de interacțiune cu obiecte reale. Acesta este chiar primul tip de gândire care se formează la un copil.
Gândirea vizual-figurativă nu mai este „legată” de obiecte reale, ci interacționează cu imaginile lor, care sunt stocate în memoria operativă și pe termen lung.
Ambele tipuri de gândire practică în starea lor embrionară sunt reprezentate și la animalele superioare. Gândirea teoretică este un nivel superior inerent doar la oameni. Se împarte în figurat și conceptual.
Gândirea figurativă teoretică, la fel ca gândirea vizual-eficientă, funcționează cu imagini stocate de memorie. Principala diferență față de gândirea vizuală este că imaginile sunt extrase din memoria pe termen lung și sunt transformate creativ. O astfel de gândire joacă un rol major în activitățile artiștilor, scriitorilor și altor oameni de artă.
Dacă în gândirea figurativă teoretică există încă o legătură cu imaginile percepției, atunci în gândirea conceptuală, dacă nu este complet pierdută, atunci devine foarte mediată. Gândirea teoretică operează nu cu imagini, ci cu concepte. Conceptele în sine sunt, de asemenea, rezultatul gândirii: memoria reține imaginile multor obiecte similare, gândirea identifică trăsăturile lor comune, pe baza cărora se naște o desemnare generalizată a unei clase de obiecte. Cuvântul este expresia unui concept, prin urmare, gândirea teoretică este imposibilă fără vorbire.
Conceptul poate avea un grad mai mare de generalizare. De exemplu, cuvântul „pisică” generalizează toate pisicile pe care o persoană le-a văzut sau le poate vedea vreodată, dar totuși acest cuvânt ne permite să ne imaginăm o anumită pisică specifică pe care o persoană o dată și undeva a perceput-o prin simțuri. Conceptul de „animal” are un grad mai mare de generalizare: nu există „animal în general”, este imposibil să-l vezi, dar acest lucru nu împiedică gândirea conceptuală să funcționeze cu acest concept.
Astfel, gândirea teoretică conceptuală este o reflectare a realității, extrasă din imagini specifice și este cea mai înaltă formă de gândire.
