O afecțiune în care o persoană se află într-un grad extrem de autoizolare se numește autism. Cum să recunoaștem primele semne ale acestei boli la un copil pentru a contacta specialiștii și pentru a-l ajuta pe copil să simtă bucuria de a comunica cu lumea din jur?
Încă din primele zile de viață, copiii au nevoie de contact tactil și încearcă în mod constant să atragă atenția asupra lor. Cu toate acestea, un copil cu autism, pe de altă parte, este mai confortabil într-un pătuț. Găsindu-se în brațele unui adult, încearcă să scape, evitând contactul corporal în orice mod posibil.
Bebelușul nu reacționează la cuvintele afectuoase ale părinților și nici măcar la sunete puternice, un fulger de lumină neașteptat. Jucăriile suspendate deasupra capului leagănului nu ocupă atenția copilului, rămân invizibile pentru el. Se pare că un mic gânditor s-a stabilit în casa ta, cufundat complet în gândirea la o anumită problemă universală.
Copilul este prea calm, inactiv. Nu cunoaște curiozitatea naturală a copiilor. Nu este un cercetător sau chiar un observator al vieții din jurul său. Copilul nu se grăbește să-și declare problema cu un strigăt puternic și solicitant, așa cum fac de obicei copiii de vârsta lui. Dimpotrivă, strigătul firimiturilor este monoton, dintr-o notă. El este capabil să scoată astfel de sunete persistente pentru o lungă perioadă de timp, găsindu-și plăcere în ele.
Pe măsură ce crește, bebelușul rămâne din ce în ce mai vizibil în dezvoltare de la colegii săi. El pronunță primele cuvinte complet incoerent, fără a încerca să adune fraze și să transmită dorințele adulților. Pentru el, vorbirea nu este un mijloc de comunicare, ci doar un set de sunete. El nu este capabil să numească o acțiune sau un obiect cu un cuvânt.
Cu jucăriile, bebelușul poate sta ore în șir, aranjându-le monoton într-un rând sau cerc, conform unui plan cunoscut. Jocul seamănă mai mult cu un ritual decât cu distracția obișnuită a copiilor. Copilul ignoră toate încercările părinților de a întrerupe această activitate și de a învăța ceva nou.
Copilul este aproape întotdeauna deprimat și nedumerit de o problemă necunoscută pentru alții. Nu are izbucniri emoționale pronunțate. El este la fel de indiferent față de laudă și pedeapsă. Pentru un copil, nu există evenimente demne de o reacție violentă sau de o atenție specială.
