O criză în orice familie începe atunci când copiii cresc și, în cele din urmă, părăsesc „cuibul părintesc”.
Un cuplu căsătorit trece printr-un moment dificil, dar treptat se obișnuiește cu acest ritm al vieții și intră într-o nouă etapă a relației. Ei rezolvă cu succes conflictele, le oferă copiilor libertate în alegerea partenerilor și a carierei lor, în timp ce ei înșiși își asumă rolul de bunici.
Dacă părintele singur a crescut copilul, atunci plecarea copilului din familie va fi acceptată ca începutul bătrâneții, pentru a supraviețui acestei pierderi, va trebui să găsiți noi griji, interese, pentru a depăși frica de singurătate, a fi distras.
Depinde de gravitatea pierderii și, uneori, de ajutorul unui terapeut sau psiholog la momentul potrivit, dacă părinții o vor suporta ca o parte normală a călătoriei vieții sau ca un test sever. În acest moment, principala dificultate poate fi că părinții nu au teme comune, nu își găsesc cuvinte unul pentru celălalt. Ceartele apar pentru probleme care au dispărut în fundal când s-a născut bebelușul. Principalul lucru este să ajungem la un compromis în timp, astfel încât, după o căsătorie relativ lungă, relația să nu se încheie cu divorț.
O altă problemă cu care se confruntă părinții este momentul în care copilul lor își începe propria familie și îi direcționează îngrijirea, atenția doar în cadrul acesteia. În acest moment, merită să nu supraîncărcați tinerii soți cu sfaturi și să le oferiți posibilitatea de a-și aranja în mod independent viața personală.
Dacă adolescenții rup legăturile cu rudele, atunci creează părinților dificultăți de a părăsi stadiul trecut al vieții, iar copiii lor sunt privați de ocazia de a avea bunici. Nu uitați că toate generațiile sunt conectate între ele și începem să realizăm acest lucru numai atunci când vedem dezintegrarea familiilor în lumea modernă trecătoare.
