Este rar ca un părinte să nu fi întâlnit o situație când un copil începe brusc să trișeze. Minciunile din copilărie pot fi inofensive și distractive, dar în unele cazuri, copilul minte aproape constant. De unde vine tendința de a zace în copilărie?
Ce se află în centrul minciunilor copiilor
Imitaţie. Nu degeaba copiii sunt adesea comparați cu bureții care absorb emoțiile altor persoane, exemple de comportament și imitație etc. Dacă un copil este martor la o minciună, dacă se află constant sau adesea într-o situație în care oamenii stau în jurul său, în special adulții și persoanele care sunt autorizate pentru el, bebelușul începe să adopte un model similar de comportament. I se pare că, dacă mama sau tata spun o minciună, atunci acesta trebuie să facă. Uneori, un copil poate începe să-i mintă pe părinți ca și cum ar acționa din răutate, din rău, dorind să-și arate caracterul capricios. Cu toate acestea, chiar și pentru un astfel de comportament, copilul trebuie să aibă un anumit tipar. Poate „prelua” tendința de a minți de la un erou preferat al unei cărți pentru copii sau de a vedea cum alți oameni se mint unul pe altul pe ecranul televizorului.
Dorința de a atrage atenția. Demonstrația este o caracteristică foarte tipică a comportamentului copilăriei și persistă până în adolescență. Când unui copil îi lipsește atenția părinților, prietenilor, rudelor, el începe să inventeze modalități de a atrage această atenție. Mulți copii încep să acționeze prin minciuni. Minciuna poate fi inofensivă atunci când un copil fantasmează sau înfrumusețează orice evenimente pentru a atrage atenția adulților sau a colegilor pentru o perioadă mai lungă de timp. Cu toate acestea, în unele cazuri, minciuna poate fi foarte dură și chiar înspăimântătoare.
Tendința patologică de a minți. Forma patologică a minciunii se manifestă prin faptul că un copil de la o vârstă fragedă minte fără niciun motiv, pe orice subiect. El face acest lucru aproape constant, complet, fără a simți remușcări. Nici o conversație sau măsuri educaționale, încercări de rușine sau de certare a micuțului mincinos nu aduc niciun rezultat. Dacă această tendință este exprimată foarte clar, aceasta devine un motiv pentru vizitarea unui psihiatru sau psihoterapeut al copilului. Există o anumită abatere mentală atunci când o persoană nu este conștientă de minciunile sale. Pentru el, tot ce vorbește este adevărul adevărat. Este imposibil să convingi o astfel de persoană, precum și să provoci un sentiment de vinovăție pentru minciună. Astfel de persoane au nevoie de asistență medicală adecvată.
Frici și îngrijorări interne. De foarte multe ori, un copil îi minte pe părinți când îi este frică de pedeapsă, când se simte vinovat în orice situație. Nedorind să audă cum îl jură mama sau tatăl, nedorind să stea în colț, să fie responsabil pentru un anumit act sau să supere părinții, copilul încearcă să iasă din situație cu ajutorul minciunilor. Acest comportament este tipic pentru copiii care cresc într-o educație foarte strictă și dură. Dacă în mintea copilului imaginea tatălui sau a mamei este pictată în tonuri posomorâte, dacă copilul a suferit umilințe severe în timpul pedepsei pentru o infracțiune sau pedeapsa a generat frică în interiorul copilului, copilul va minți, presupunând că acest lucru va fi salvează-l de consecințe.
Minciuna ca apărare a teritoriului personal. Acest motiv pentru care un copil minte este de obicei relevant pentru adolescență. Adolescenții tind să subestimeze foarte mult, să exagereze sau, dimpotrivă, să subestimeze, le ascund părinților unele nuanțe. Minciuna în acest caz acționează ca o încercare de a vă proteja teritoriul personal, de a vă închide lumea interioară de părinții curioși și intruzivi. Un adolescent minte adesea părinții săi pentru a le preda o lecție, pentru a evita controlul activ, presiunea și tutela lor.
Minciuna ca reacție la microclimatul din familie. Nu este neobișnuit ca un copil să-și arate atitudinea față de conflictele familiale, dramele și situațiile prin minciuni. Minciunile acționează ca o reacție la o ceartă între părinți sau la orice schimbări negative în familie. Adesea în astfel de situații, minciunile copiilor sunt foarte strâns legate de fantezii și imagini inventate, astfel încât copilul încearcă să se protejeze de efectele negative ale microclimatului familial.
Resentiment și dorință de răzbunare. Dacă un copil este foarte jignit de părinți pentru ceva, este aproape imposibil să-și prezică comportamentul cu siguranță. Dorind să-și răzbune sentimentele și emoțiile, copilul poate începe să se comporte neascultător, să fie capricios, să protesteze, să manifeste negativitate și să mintă adesea. Furia față de părinți devine o bază excelentă pentru formarea minciunilor.
