Psihoterapia sistemică de familie este o nouă abordare a consilierii psihologice asupra problemelor familiei. Întreaga familie este considerată client ca un singur organism. Scopul este de a îmbunătăți funcționarea sistemului familial în ansamblu.
Familia ca obiect de influență
Psihoterapia sistemică de familie consideră familia ca un organism independent cu propria sa istorie, valori și legi de dezvoltare. Terapeutul este suficient de implicat în procesul terapiei, observă sau acționează ca antrenor. Pe parcurs, el pune întrebări, controale, poate crea un conflict artificial sau orice altă situație. Direcția sistemelor este în prezent cea mai importantă în psihologia familiei.
Direcțiile mai vechi considerau o persoană ca obiect de influență psihologică, în timp ce cea sistemică ia familia și întregul său sistem ca un astfel de obiect. O astfel de teorie a apărut nu din orice cunoaștere psihologică existentă anterior, ci din cibernetică. Cibernetica are o teorie generală a sistemelor. Se spune că întregul este mai mare decât suma părților sale. Toate părțile și procesele întregului se condiționează reciproc.
Sistemul familial este un grup de persoane cu un loc de reședință comun, conectat prin anumite relații. Se susține că acțiunile membrilor familiei sunt supuse legilor și reglementărilor întregului sistem familial. Ceva nu se întâmplă întotdeauna din cauza dorințelor membrilor familiei. Sistemul familial comunică constant cu mediul.
Obiective și metode ale psihoterapiei sistemice de familie
Psihoterapeutul permite tuturor să vorbească și oferă confort pentru restul. Împreună cu familia sa, el caută o oportunitate de a schimba în bine funcționarea sistemului familial. În același timp, nu există nicio sarcină pentru a schimba persoanele individuale incluse în sistem. Psihologia sistemică a familiei are mai multe curente, dintre care unele nu necesită prezența tuturor membrilor familiei la o sesiune psihoterapeutică. Lucrează cu cei dintre ei ale căror probleme și comportamente au devenit motivul pentru care întreaga familie se adresează unui psihoterapeut. Prin intermediul acestuia se elimină aspectele negative ale comunicațiilor intra-familiale.
Orice patologie a psihicului este privită ca o manifestare a unor relații inadecvate în cadrul familiei. Familiile au propriile reguli, mituri, tipare de comportament. Specificitatea lor poate provoca boli mintale la membrii familiei. În copilărie, un copil acumulează tipare negative de comportament observate la adulți. Ulterior, el începe să le reproducă inconștient la maturitate.
Tehnici de terapie: interviu circular. Un membru al familiei este întrebat ce legătură au ceilalți doi între ei. Uneori terapeutul folosește supravegherea plasând colegii în spatele oglinzii cu sens unic. Colegii observă procesul și își împărtășesc gândurile. De asemenea, terapeutul folosește o astfel de tehnică ca o redefinire pozitivă a problemei cu care a venit familia. Ideea nu este de a diminua dificultățile, ci de a le prezenta ca prieteni care vă vor ajuta să găsiți o cale de ieșire din situație.
